Pungi parodontale: cauze, diagnostic și tratament

Punga parodontală este spațiul adâncit dintre dinte și gingie, format atunci când atașamentul care le leagă s-a pierdut. Nu este o boală în sine, ci un semn și, în același timp, un „rezervor” de bacterii care întreține boala parodontală. Pungile nu se văd cu ochiul liber și nu pot fi diagnosticate corect doar privind gingia — o gingie poate arăta aproape normal la suprafață și să ascundă dedesubt o pungă profundă. Se evaluează clinic, prin sondare, cu un instrument gradat, în mai multe puncte în jurul fiecărui dinte. Acest articol explică ce este punga, cum se măsoară, ce arată radiografia și ce opțiuni de tratament există.

Ce este o pungă parodontală?

O pungă parodontală este adâncirea patologică a șanțului dintre dinte și gingie, apărută în urma pierderii de atașament din boala parodontală. În mod normal, gingia se prinde de dinte aproape de colet, iar între ele rămâne un șanț mic, de 1–3 mm, fără pierdere de atașament. Când inflamația cronică distruge fibrele care realizează această prindere, punctul de atașare „coboară” pe rădăcină, iar spațiul dintre gingie și dinte se adâncește — aceasta este punga.

Definiția face parte din clasificarea internațională a bolilor parodontale din 2017, care descrie parodontita prin pierderea de atașament interdentar, măsurabilă clinic (Papapanou et al., Journal of Clinical Periodontology, 2018).

Cum se formează pungile parodontale?

Pungile parodontale apar la capătul unui lanț previzibil. Placa bacteriană de la marginea gingiei declanșează o inflamație. Dacă inflamația persistă, la persoanele susceptibile ea coboară în profunzime și afectează fibrele de atașament și osul. Pe măsură ce atașamentul se pierde, spațiul parodontal se adâncește, devine greu de curățat acasă și adăpostește bacterii tot mai agresive. Punga astfel formată întreține inflamația, care distruge mai mult atașament — procesul se autoîntreține. Contextul complet este descris în ghidul despre boala parodontală.

Cum arată pungile parodontale?

Pungile parodontale nu se văd direct în gură. Ce se poate observa sunt semnele din jur: gingie roșie sau umflată, care sângerează la periaj, uneori retrasă, cu depuneri de tartru la colet. Diferența dintre un șanț sănătos și o pungă se vede cel mai clar în secțiune, cu sonda introdusă între gingie și dinte.

Schemă comparativă: șanț gingival sănătos (1–3 mm) față de o pungă parodontală (peste 3 mm), cu sonda parodontală introdusă și tartru pe rădăcină. Valori orientative; adâncimea reală o stabilește medicul.

Ce simptome pot fi asociate?

Pungile în sine nu dor, dar zona din jurul lor dă adesea semne. Cel mai frecvent apar:

• inflamație gingivală — roșeață, volum crescut (vezi articolul despre gingii inflamate)
• sângerare la periaj sau la sondare — un indicator de inflamație activă
• respirație neplăcută persistentă, din bacteriile acumulate în pungă
• retracție gingivală, cu dinți care „par mai lungi” (vezi articolul despre gingii retrase)
• mobilitate dentară — în stadii avansate

Absența durerii este exact motivul pentru care pungile sunt frecvent descoperite târziu.

Cum se măsoară pungile parodontale?

Pungile parodontale se măsoară clinic, prin sondare, nu se estimează din priviri sau de pe o radiografie. Măsurătoarea este simplă, rapidă și esențială pentru diagnostic și pentru urmărirea în timp.

Sondarea parodontală — medicul măsoară cu o sondă gradată adâncimea șanțului în mai multe puncte în jurul fiecărui dinte.

Ce este sondarea parodontală?

Sondarea parodontală înseamnă introducerea unei sonde subțiri, gradate în milimetri, în șanțul dintre gingie și dinte, până la baza acestuia. Medicul măsoară în șase puncte în jurul fiecărui dinte adâncimea și nivelul la care se prinde gingia, și notează dacă apare sângerare. Sonda se folosește cu o presiune ușoară, standardizată. Este manevra centrală a diagnosticului parodontal.

Ce este parodontograma?

Parodontograma este „harta” completă a acestor măsurători — adâncimi de sondare, pierdere de atașament, retracții, sângerare, mobilitate, afectarea zonei dintre rădăcini — notate pentru fiecare dinte. Servește la trei lucruri: stabilirea diagnosticului și a severității, planificarea tratamentului și, mai ales, compararea în timp. La reevaluare, o nouă parodontogramă arată obiectiv ce s-a stabilizat și ce nu.

Există „pungi parodontale false”?

Da. O „pungă falsă”, numită medical pseudopungă, apare atunci când gingia este umflată sau mărită de volum, iar șanțul pare mai adânc la sondare — dar atașamentul dintre dinte și gingie este intact, iar osul nu s-a pierdut. Se întâlnește în gingivită, în creșterile gingivale provocate de unele medicamente sau în timpul sarcinii.

Diferența față de o pungă adevărată este că pseudopunga se retrage odată cu inflamația: după igienizare și controlul plăcii, gingia își revine, iar „adâncimea” dispare. Punga reală rămâne, pentru că este dată de o pierdere de atașament care nu se reface singură. Distincția este parte din criteriile de diagnostic ale gingivitei (Trombelli et al., Journal of Clinical Periodontology, 2018).

Se văd pungile parodontale pe radiografie?

Nu direct. Radiografia arată nivelul și tiparul osului din jurul dinților — cât s-a resorbit și unde — dar nu poate măsura adâncimea unei pungi, care este un spațiu în țesut moale, și nu poate spune dacă boala este activă în acest moment.

Radiografia arată cât suport osos a rămas, dar nu adâncimea pungii; cele două investigații se completează.

Practic, cele două investigații răspund la întrebări diferite: sondarea spune cât de adâncă este punga și dacă inflamația e activă; radiografia (retroalveolară, panoramică sau, în cazuri selectate, CBCT) arată cât suport osos a mai rămas. Diagnosticul corect vine din corelarea lor, nu dintr-una singură.

Cum se tratează pungile parodontale?

Tratamentul pungilor parodontale urmează o abordare „în trepte”, în care fiecare etapă este urmată de o reevaluare înainte de a trece la următoarea (Sanz et al., EFP S3 Clinical Practice Guideline, 2020). Scopul comun al tuturor etapelor este același: îndepărtarea biofilmului de pe suprafața rădăcinii, din interiorul pungii.

1. Igienizare profesională Prima etapă vizează cauza: instruirea tehnicii de igienă la domiciliu, îndepărtarea plăcii și a tartrului supragingival și controlul factorilor de risc, în primul rând fumatul. Fără această bază, curățarea în profunzime nu dă rezultate durabile.
2. Curățare subgingivală (instrumentare / chiuretaj) Îndepărtarea mecanică a plăcii și a tartrului de pe suprafețele radiculare din interiorul pungilor, cu instrumente manuale și/sau cu ultrasunete, sub anestezie locală. Scopul nu este „răzuirea” gingiei, ci decontaminarea suprafeței radiculare astfel încât gingia să se poată reatașa cât mai aproape de dinte. Detalii în articolul despre chiuretajul subgingival.
3. Reevaluare La câteva săptămâni după instrumentare, o nouă parodontogramă arată obiectiv răspunsul la tratament — ce pungi s-au redus și care rămân active.
4. Tratament chirurgical (dacă e cazul) Dacă rămân pungi profunde active, chirurgia parodontală oferă acces direct pentru curățarea zonelor inaccesibile prin instrumentare „închisă” și, în funcție de defect, posibilitatea regenerării. Se recurge la chirurgie doar când este justificată de rezultatul etapelor anterioare.

Pot fi eliminate pungile parodontale?

Obiectivul realist al tratamentului nu este „eliminarea” garantată a pungilor, ci reducerea și stabilizarea lor. După instrumentarea subgingivală, pungile se reduc — în general mai mult în cazul celor profunde decât al celor moderate — iar inflamația și sângerarea scad. O parte din reducere vine din retragerea edemului, alta din reatașarea parțială a gingiei.

Cât de mult se reduce o pungă depinde de adâncimea inițială, de anatomia zonei, de fumat, de răspunsul individual și de cât de constant este respectată mentenanța. Pungile care rămân profunde și active după etapa nechirurgicală pot beneficia de chirurgie. Nicio abordare nu poate promite dispariția completă a tuturor pungilor.

Există gel sau soluții care tratează pungile parodontale?

Gelurile, apele de gură și soluțiile antiseptice pot ajuta la controlul plăcii, dar nu tratează cauza pungii. Ele acționează la suprafață și pe termen scurt; nu îndepărtează tartrul din pungă și nu refac atașamentul pierdut. Pot fi folosite ca adjuvant, la recomandarea medicului, în jurul unei proceduri de instrumentare — niciodată în locul ei. Un produs aplicat acasă peste o pungă necurățată maschează simptomele, dar lasă boala să avanseze.

Se pot trata naturist?

Când este recomandat consultul parodontal?

Merită o evaluare de parodontologie dacă ai gingii care sângerează repetat, inflamație care nu trece, retracții, respirație neplăcută persistentă, un dinte care se mișcă sau un diagnostic anterior de boală parodontală. Sondarea parodontală este singurul mod de a ști dacă există pungi și cât de adânci sunt.

Întrebări frecvente despre pungile parodontale